Tema centrală în cartea „8 Principii Nutriționale ProMetabolism” este creșterea sau menținerea metabolismului. Conceptul vine în conflict cu alte școli de gândire care susțin că o accelerare a funcțiilor metabolice duce la o uzură rapidă a corpului, respectiv la o moarte timpurie. Logica acestor școli îmi este familiară. Erau niște vremuri în care consideram că o temperatură corporală de 35,4 C și un puls de 40 sunt perfecte pentru longevitate. Atât experiența personală de 7 ani în această paradigmă, cât și teoria bioenergetică m-au contrazis.
Dacă o mașină este folosită cu atenție, condusă cu viteză mică, de croazieră, pe autostradă, parcurgând relativ puțini kilometri, aceasta va avea o durată de viață mai mare decât dacă aceeași mașină este turată la maxim, pe drumuri vălurite și întortocheate, în cascadorii de tip raliu. Toată lumea poate înțelege asta și e ușor de făcut analogia cu mașinăria corpului uman. Dacă organismul e supraîncălzit, iar pulsul e mare, asta ar uza țesuturile mai repede decât dacă temperatura e scăzută și pulsul e mic. Doar că automobilul nu este un organism viu, capabil să se regenereze și să se adapteze în funcție de mediu.
În 1882, biologul german August Weismann a propus noțiunea „uzurii și a deteriorării” corpului, pe ideea că orice sistem mecanic are un sfârșit în timp, din cauza limitărilor fundamentale. În 1928, biologul american Raymond Pearl a promovat teoria „ratei vieții”. Pearl a observat cum semințele de pepene galben cu un metabolism scăzut au o durata de viață mai lungă. Teoriile lui Weismann și Pearl par rezonabile și orice om intuiește că dacă te porți frumos cu un lucru, o să-l ai mai mult timp. Ideile lor nu sunt noi, ci au rădăcini adânci în istorie. În vremurile medievale, corpul era considerat imperfect și corupt. Nicolai Kozyrev, astronom rus născut în 1908, considera că trecerea timpului eliberează energie, ceea ce duce la concluzia că Universul ar urma să rămână fără energie la un moment dat, conform legii a 2-a a termodinamicii. După Kozyrev, Dumnezeu a aranjat Universul după un ceas cu numărătoare inversă.
Din aceste teorii și din simpla observație a lumii înconjurătoare reiese că sfârșitul nostru în această lume va veni invariabil și chiar Universul va avea un sfârșit. Așa că, dacă ne interesează eternitatea, ar trebui să o căutăm în altă dimensiune. Bunicul meu era foarte religios. Se închina de fiecare dată la icoană, dar bunica îi spunea că raiul și iadul sunt aici pe Pământ. Dacă tot am ajuns în acest Univers, suntem datori să încercăm toate metodele prin care putem funcționa în mod optim aici, nu să contemplăm la inevitabilul sfârșit și la ce ar putea urma după.
Teoria lui Weismann și Pearl este corectă doar în cazul materiei moarte. Albert Szent-Gyorgy (biochimist, laureat Nobel) spunea: „Să tratezi oamenii fără conceptul energiei e ca și cum ai trata materie moartă”. „O celulă vie are nevoie de energie nu doar pentru funcțiile sale, ci și pentru menținerea structurii. Viața susține viața, funcția construiește structura, iar structura produce funcția. Odată ce funcția dispare, structura intră în colaps. Structura se menține prin funcționare”.
Într-un experiment, Szent-Gyorgy a înlocuit mecanismul care stimula bătăile inimii unei broaște cu un aparat electric. Astfel, acea parte din corpul broaștei s-a odihnit, funcția sa fiind susținută artificial. Când a oprit stimulul electric Szent-Gyorgy s-a așteptat ca bătăile inimii să devină mai puternice, în urma timpului de odihnă, dar dimpotrivă, bătăile au devenit rare și slabe. Însă cu fiecare bătaie, pulsul a crescut în intensitate, ajungând până la urmă la normal. Ideile lui Szent-Gyorgy sunt preluate de Ray Peat, care spune că structura este consolidată de energie.
Această teorie este complet diferită de varianta Weismann-Pearl-Kozyrev-Medieval-Religios. Presupune că dacă fluxul energetic este menținut și sunt îndepărtați toți factorii care pot interfera, structura poate fi menținută la nesfârșit. Poate o analogie potrivită este cea cu un fluviu. Un întreg ecosistem este dezvoltat în proximitatea Nilului, dar dacă fluxul apei ar fi stopat, zona ar fi deșertică.
Ce presupune menținerea unui flux energetic la nivel celular? Combustibilul preferat al celulei este glucoza în particular sau carbohidrații simpli în general, pe care îi transformă în energie în prezența oxigenului. În absența oxigenului, celulele trec într-o variantă de avarie, în care produc de zeci de ori mai puțină energie și un produs secundar toxic, acidul lactic. Pe lângă carbohidrați simpli, organismul mai are nevoie și de alte componente pentru o funcționare adecvată: aminoacizi, minerale și vitamine.
O limitare arbitrară a caloriilor ar putea duce la deteriorarea multor structuri din organism. Roy Walford, doctor american preocupat de gerontologie, a început restricția calorică de la 50 de ani, consumând 1600 de calorii pe zi, pe o dietă săracă în grăsimi. A dezvoltat probleme degenerative ale creierului și a murit la 79 de ani, trăind doar cu un an mai mult decât media de atunci din Statele Unite.
Raymond Pearl își baza conceptul de „rată a vieții” pe experimentul cu semințele de pepene încolțite în apă. Doar că ideea e stupidă. Evident că în apă, semințele s-au bazat doar pe nutrienții pe care-i aveau în dotare, împachetați de planta mamă. Odată ce acești nutrienți s-au terminat, plantele au murit. Acei nutrienți erau meniți doar pentru start, după care planta ar fi urmat să găsească alți nutrienți în pământ, cu ajutorul fungilor.
Ajungem la un concept foarte important: Un metabolism crescut trebuie susținut în mod corespunzător, altfel organismul intră în colaps. Este greșeala pe care o fac adepții ideii „ratei vieții”. Observă cum un organism cu un metabolism ridicat rezistă mai puțin în viață decât unul cu un metabolism scăzut, doar că situația apare în aceleași condiții de alimentație. Un organism cu un metabolism ridicat va avea mai multe nevoi decât unul cu un metabolism scăzut.
În 1929, cam tot atunci când ideile lui Raymond Pearl erau în vogă, soții Burr au făcut un experiment după care au tras concluzia că omega 6 este esențial pentru viață. Au hrănit niște șobolani pe o dietă alcătuită din cazeină purificată, sucroză purificată și câteva suplimente cu vitamine și minerale, adică au exclus complet grăsimile. După un timp, șobolanii au început să aibă probleme (sterilitate, dermatită, mătreață, deteriorarea rinichilor și o creștere încetinită). Introducerea grăsimilor omega 6 a dus la rezolvarea problemelor. De aici s-a tras concluzia că acizii grași omega 6 sunt esențiali.
Trecând peste faptul că dieta cu care au fost hrăniți șobolanii era deficientă în diverși nutrienți încă necunoscuți la acea vreme (zinc, mangan, seleniu, cupru, etc), scoaterea totală a grăsimilor din alimentație a dus la creșterea metabolismului șobolanilor. Saltul metabolic nu a fost susținut prin creșterea caloriilor și a nutrienților în concordanță. Dacă erau liberi, șobolanii ar fi căutat probabil mai multă hrană, dar în laborator, ei au fost hrăniți cu același număr de calorii. Situația probabil a dus în cele din urmă la un colaps în unele organe ale șobolanilor, după care au rezultat problemele menționate în studiu. Reintroducerea grăsimilor omega 6 a dus la încetinirea metabolismului, șobolanii fiind astfel capabili să reziste pe dieta limitată din experiment.
Cauzele îmbătrânirii – din perspectiva bioenergiei
- Sabotarea fluxului energetic din interiorul celulei, respectiv încetinirea metabolismului;
- Acumularea de grăsimi polinesaturate în țesuturi, ce duce la încetinirea respirației celulare;
- Incapacitatea celulelor de a se regenera, din cauza lipsei nutrienților și a combustibilului;
- Inflamația sistemică, ce împiedică în mod constant regenerarea;
- Descreșterea abilității organismului de a sintetiza proteine.
Restricția calorică este ProMetabolică pe o durată de timp limitată
Deoarece grăsimea saturată din alimentație este ușor de folosit de organism în scopuri energetice și nu poate fi cu ușurință depozitată, iar grăsimea polinesaturată poate fi oxidată la o viteză de o cincime din cea a piruvatului provenit din glucoză, o mare parte din grăsimea acumulată în organism pe o dietă standard este polinesaturată. Rezervele de grăsime polinesaturată acumulate în timp încetinesc respirația celulară.
Atunci când este abordată restricția calorică, organismul este forțat să încorporeze grăsimile polinesaturate în scopuri energetice, deși acestea se oxidează lent. Pe timp mediu, situația ar putea duce la scăderea depozitelor de grăsime polinesaturate la nivelul celor din corpul unui copil, din care rezultă un metabolism crescut și nevoi energetice mai mari. Dacă nevoile corpului nu sunt ascultate, iar nivelul caloric rămâne cel precedent, setat în mod arbitrar, situația ar putea duce pe timp lung la un colaps al țesuturilor care, în lipsa unei energii adecvate, nu-și pot menține structura.
Procesul prin care corpul ajunge la un nivel mai mic de grăsimi polinesaturate prin restricție calorică poate fi el însuși dăunător. Peroxidarea lipidică presupune oxidarea acizilor grași polinesaturați cu formarea unor specii reactive și produși toxici, ducând la leziuni celulare. Pentru eliminarea fără daune a grăsimilor polinesaturate, trebuie folosit un proces numit glucuronidare, prin care grăsimile sunt detoxificate de ficat și eliminate prin urină.
Restricția calorică este astfel o abordare ignorantă a celor ca nu cunosc componentele pro și antimetabolice din alimentație. Prin limitarea tuturor caloriilor, sunt limitate implicit și componentele antimetabolice din dietă, iar rezultatele pot fi pozitive pe termen scurt, dar apoi, limitarea elementelor prometabolice duce la complicații.
Postul cu apă și cel uscat sunt apogeul abordării restrictive. Prin post cu apă, substanțele antimetabolice sunt reduse aproape la zero (apa mai are și ea câteva componente toxice). Mai ales în cazul unui organism tânăr, în care mecanismele de stres funcționează corect, postul cu apă poate veni cu senzații plăcute în primele zile (lipsa senzației de foame, focalizare crescută, organismul pare mai ușor și rapid). Aceste mecanisme au apărut probabil evolutiv pentru ca individul să poată obține totuși nutriția necesară supraviețuirii (vânătoare/cules).
Organismul așteaptă combustibil, aminoacizi, vitamine și minerale pentru a funcționa optim. Dacă înfometarea continuă, organismul încetinește metabolismul în speranța de a supraviețui până apare hrana. După câteva săptămâni deja pot apărea daune ireversibile în țesuturi. Dacă postul este oprit, după care dieta precedentă este reluată, în scurt timp vor apărea același simptome care au dus la încercarea unei măsuri atât de drastice cum este cea a postului cu apă.
Ajustarea alimentației – cea mai ieftină și eficientă cale către un metabolism optim
Lumenul, spațiul din interiorul intestinelor nu este, tehnic vorbind, în interiorul organismului. Abia după ce substanțele sunt conduse prin pereții intestinului și intră în circulație, ele se pot numi parte din organism. Lumenul este astfel un mediu la care corpul este expus. Dacă pentru mediul exterior avem piele, păr, haine, măști pentru protecție, odată ce o substanță a pătruns în lumen, capacitatea noastră de a ne proteja de ea scade considerabil. În fiecare zi, construim un nou mediu în intestine în funcție de ce mâncăm. Ajustarea alimentație este cea mai simplă și ieftină modalitate de a regla metabolismul, eliminând substanțele care încetinesc respirația celulară și maximizând substanțele care susțin metabolismul, în funcție de apetit.
Cele mai importante acțiuni sunt menținerea unui flux stabil de carbohidrați simpli (principiul 2 din carte) și eliminarea totală a grăsimilor polinesaturate (principiul 3). Carbohidrații simpli sunt fructele, mierea, zahărul, lactoza. Grăsimile polinesaturate sunt prezente în aproape toate uleiurile vegetale, în carnea grasă de pește și în animale crescute industrial pe o dietă bogată în cereale, departe de alimentația lor naturală.
Grăsimile polinesaturate sunt potrivite pentru plante din zone reci sau pentru animale care trăiesc în zone reci (pești) sau animale care hibernează. Pentru animale care-și mențin o temperatură ridicată a organismului (mamifere, păsări), grăsimile polinesaturate pot deveni toxice.
Rozătoarele hibernează într-o temperatură apropiată de cea a înghețului. În acest caz, organismul nu ar putea folosi grăsimea saturată, care ar deveni extrem de rigidă. Animalele care hibernează își petrec timpul încercând să adune cât mai multe depozite de grăsime polinesaturate, iar aceste depozite, prin diverse mecanisme, induc corpul într-o stare de hibernare. Dacă animalul nu strânge suficiente rezerve, nu intră în hibernare.
Studiile[efn_note]https://tinyurl.com/4b9kjzyr[/efn_note] arată că grăsimile polinesaturate inhibă activitatea tiroidei, iar gradul de inhibare crește pe măsură ce au mai multe legături duble. Cu cât mai multe legături între atomii de carbon, cu atât mai mare acțiunea lor nefastă asupra tiroidei. Într-o stare de stres cum este cea de foame și frig, organismul mobilizează un număr mare de acizi grași în circulație. Stresul și hipotiroidismul duc la formarea serotoninei care are un rol important în producerea torporii și a hibernării, scăzând temperatura corpului.
Când o șopârlă este injectată cu grăsimi polinesaturate, temperatura acesteia scade cu câteva grade, deși nu este un animal care hibernează. În organismul uman au loc procese similare de creștere a serotoninei și de scădere a hormonului activ tiroidian, care duc la o stare similară cu cea de hibernare, de lentoare și temperatură scăzută.
Dacă te întrebi de ce grăsimile polinesaturate, niște substanțe pe care ficatul le elimină ca pe orice toxină, au devenit apogeul sănătății pe dieta standard, iar acizii grași omega 6 și omega 3 au devenit „esențiali”, răspunsul este simplu. E mult mai eficient economic să produci uleiuri vegetale și să pescuiești industrial, decât să produci grăsimi saturate (lactate, brânză, carne de bună calitate, ulei de cocos), iar cu profitul obținut poți să investești în „știință” pentru a arăta cum grăsimile polinesaturate sunt net superioare celor saturate care produc „înfundarea arterelor” și „cresc colesterolul”.
Cele două principii sunt poate cele mai importante, dar mai sunt și altele pe care le-am prezentat în carte, menite să ajusteze dieta în așa fel încât să fie atât eficientă pentru organism, dar în același timp să nu fie o dietă fadă, ci una foarte satisfăcătoare, chiar spectaculoasă.
Concluzie
Înțeleg foarte bine ideea încetinirii metabolismului pentru a trăi mai mult. Abordarea este firească pentru organismele care fie au o alimentație nepotrivită, cu multe componente antimetabolice, fie au un metabolism crescut, dar nu pot menține un flux suficient de calorii din alimentație pentru a menține procesele din țesuturi.
Pe o dietă standard sau pe una vegană, tendința mea de a încerca diverse posturi (cu apă sau uscate sau pe sucuri) a fost destul de mare. Pentru că nu aveam o dietă potrivită, mă simțeam confortabil să iau o pauză de alimente toxice. Problema era că la un moment dat trebuia să reiau alimentația, dar în aceeași paradigmă greșită. De când mi-am ajustat alimentația după principiile bioenergiei, nu am mai simțit niciun impuls de a-mi diminua în vreun fel inputul caloric. Dimpotrivă, sunt într-o permanentă căutare de alimente cât mai bogate caloric și dense nutrițional. Corpul îmi este cald, pulsul a crescut de la acel sportiv 44 la un 70-85, iar asta este benefic pentru activitățile de cercetare pe care le fac.
Prelungirea vieții
În teorie, prelungirea nelimitată a vieții ar putea fi obținută prin:
- Un nivel scăzut de stres; reglarea factorilor din mediu înconjurător pentru ca presiunea asupra organismului să fie minimă; ceea ce duce la un nivel scăzut de serotonină.
- Un nivel crescut de pasiune, delectare și haz; factori ce cresc nivelul dopaminei.
- Limitarea aproape completă a consumului de grăsimi polinesaturate.
- Proteinele consumate să fie cel puțin 80% gelatină, deci un consum scăzut de triptofan și metionină (sub 100 mg fiecare).