Soia nu te protejează de cancer, îți crește estrogenul

În general, oamenii din vest evită soia și mai ales în România avem amintiri neplăcute din perioada penuriei anilor 1980. De unde și vorba: soia? S-o ia dracu’. Dar totuși au mai întrebat unii pe aici de ea, așa că scriu un articol. Industria producătoare de soia vinde un anumit argument: izoflavonele din soia ar fi „estrogeni slabi” care se așază pe receptorii de estrogen și îi blochează, ținând la distanță estradiolul mai puternic din corp. De aici ideea că soia ar proteja de cancerul de sân. Mecanismul sună logic. La dozele pe care le primim din mâncare și din pudrele proteice, se întâmplă pe dos.

Modelul se numește „competiția estrogenului slab”. Un estrogen slab ar ocupa receptorul, ar lăsa mai puțin loc pentru cel puternic, deci efectul total ar scădea. Asta ar fi valabil dacă receptorul ar fi mereu plin și izoflavona ar lua locul estradiolului. La concentrații fiziologice, adică exact cât ajunge în sânge după ce mâncăm soia, receptorii nu sunt saturați. Izoflavona nu îndepărtează nimic, ci se adaugă. Semnalul estrogenic total crește, NU scade.

Asta a fost măsurat direct. În 1996, echipa lui Petrakis a dat la 24 de femei (între 30 și 58 de ani) câte 38 de grame de izolat proteic de soia pe zi, cu 38 mg de genisteină, timp de mai multe luni ¹. A urmărit lichidul secretat de glanda mamară. La toate femeile aflate înainte de menopauză, secreția mamară a crescut de 2 până la 6 ori. La 7 din 24 (29%) a apărut hiperplazie epitelială, adică o înmulțire a celulelor din canalele mamare. Estradiolul din sânge a crescut neregulat la femeile înainte de menopauză, pe tot parcursul lunilor cu soia. Nimic din asta nu seamănă cu un blocaj. Seamănă cu o stimulare.

Dees a arătat un an mai târziu de ce. La concentrații mici, estrogenii din alimente nu se comportă ca antiestrogeni, ci împing celulele de cancer mamar să intre în ciclul celular, la fel ca estradiolul ². Iar la femei după menopauză, Baird găsise în 1995 un marker de estrogenizare (celule vaginale superficiale) crescut la 19% dintre cele care mâncau soia, față de 8% în grupul de control, o diferență la limita semnificației statistice ³. Direcția e aceeași la ambele capete ale vieții hormonale, chiar dacă după menopauză semnalul e slab: soia adaugă semnal estrogenic.

Totuși, să nuanțăm puțin. Studiile de mai sus măsoară stimularea țesutului mamar, nu cancer. Nu e același lucru. Studiul lui Petrakis nu a avut nici grup de control, iar două studii randomizate ulterioare, făcute cu alimente din soia în locul izolatului, nu au regăsit creșterea secreției ⁴⁵. Diferența dintre izolat și aliment contează, și revin la ea mai jos. Studiile pe populații mari, inclusiv pe asiatici care mănâncă soia toată viața în cantități mult peste cele occidentale, nu arată creșterea de cancer pe care ar prezice-o mecanismul, iar unele meta-analize găsesc chiar o asociere neutră sau, în populațiile asiatice, protectoare ⁶. Răspunsul la doză e și el complicat: la cantități mici genisteina stimulează, la cantități foarte mari pare să inhibe. Mecanismul rămâne documentat, iar povestea cu „soia blochează estrogenul” este greșită. La cât consumăm din mâncare și suplimente, izoflavonele adaugă efect estrogenic, nu îl scad.

Și totuși, avem întrebarea pe care o pune toată lumea: dacă soia crește estrogenul, de ce asiaticii care o mănâncă de o viață nu o duc mai rău?

O variantă este că totul ar ține de fermentare și de cantitățile mici folosite drept condiment (vine din Nourishing Traditions al lui Fallon și Enig ⁷). Ray Peat are o altă variantă. El observa că soia tradițională nu e același lucru cu cea industrială din Occident și că protecția japonezelor vine din alți factori, nu din soia:

„Relativa scutire a femeilor japoneze de cancer mamar este independentă de produsele din soia: alimentele tradiționale din soia nu sunt aceleași cu cele atât de larg folosite în SUA (de exemplu, sosul de soia nu conține așa-zișii estrogeni din soia), iar ceaiul este folosit mult mai frecvent în Japonia decât în SUA și conține ingrediente cu rol protector”⁸. Ca o completare, vedeți obiecțiile mele la anumite tipuri de ceai într-un alt articol⁹. Nu tot ce este „ceai” ar trebui băut.

Cu alte cuvinte, exemplul asiatic nu este util pentru a susține consumul de pudră proteică de soia. Tocmai forma concentrată și industrială, izolatul, e cea care nu seamănă deloc cu sosul de soia. Remarc asta și aici în Thailanda, unde sunt acum. Soia este doar pe post de condiment, prezentă în diverse sosuri, de obicei după ce a fost fermentată.

Cifrele confirmă impresia mea. Un sondaj al Departamentului de Științe Medicale din Thailanda, făcut în 512 gospodării din toate regiunile țării, a măsurat ce condimente sărate ajung de fapt în farfurie. Sosul de pește, simplu sau diluat, a ieșit la aproximativ 16 g de persoană pe zi, iar toate sosurile pe bază de soia la un loc (sos de soia, sos de soia închis, pastă de soia fermentată) la aproximativ 5 g ¹⁰. Coloana vertebrală sărată a bucătăriei thailandeze este peștele fermentat, iar soia vine după el, în linguri, nu ca porție și aport proteic. Incidența cancerului de sân spune același lucru. Thailanda are 35 de cazuri noi la 100.000 de femei pe an, România 68, iar Japonia 79 ¹¹. Țara care consumă cel mai puțin din „estrogenii slabi” ai soiei are cea mai mică incidență dintre cele trei, iar Japonia, cu cel mai mare consum de soia dintre ele, are cea mai mare.

Mai e o jumătate a poveștii pe care reclama o ignoră. Nivelul de estrogen rămas în corp depinde și de cât de bine îl curăță ficatul, iar ficatul are nevoie de proteină în acest proces. În anii 1940, Biskind, apoi Drill și Pfeiffer, au arătat la șobolani că, fără proteină suficientă, complexul B și metionină, ficatul pierde capacitatea de a inactiva estrogenul ¹²¹³. Della Torre a arătat în 2011 și în 2021, la șoareci, că aminoacizii din dietă activează receptorul de estrogen din ficat ¹⁴¹⁵. Curățarea estrogenului nu e gratuită. Costă aminoacizi.

De aici vine problema cu înlocuirea proteinei animale cu soia. Cei care se bazează pe proteină vegetală primesc un profil de aminoacizi mai sărac, adică le lipsește exact substratul de care ficatul ar avea nevoie pentru a elimina estrogenul, și în același timp primesc încărcătura de fitoestrogeni din plantă. Ambele împing în aceeași direcție. O dietă care taie proteina de calitate și o înlocuiește cu izolat de soia mută echilibrul către mai mult estrogen, nu către mai puțin. Cei care consumă lactate și ouă (ovo-lacto-vegetarieni) acoperă mai ușor necesarul; problema e mai mare la dietele vegane.

Am explicat în alt articol¹⁶ cum grăsimea corporală fabrică ea însăși estrogen din alți hormoni. Soia se adaugă peste, pe două căi în loc de una: aduce semnal estrogenic direct și, prin proteina slabă, slăbește exact mecanismul care ar trebui să elimine excesul.

Concluzia practică e simplă. Soia, mai ales ca izolat proteic din pudre și „alimente sănătoase”, NU este un instrument antiestrogen. Proteina care chiar ajută la eliminarea estrogenului e cea animală, completă în aminoacizi: ouă, lactate, carne.

Însă acesta este doar un aspect al problemei. Dacă privești situația dintr-o perspectivă largă, realizezi că în vremuri antice nimeni n-ar fi schimbat produse de origine animală cu soia. În Asia, această schimbare a venit prin presiunea formațiunilor statale puternice care și-au dorit o sursă ieftină de proteină pentru a menține populații mari. Așadar, e o idee pentru săraci, proteina bună animală nefiind suficientă pentru plebe. Să vii în ziua de azi și să spui că mănânci soia pentru că e mai sănătoasă și o sursă mai bună de proteină e chiar ridicol. Găsiți mai multe detalii despre stilul ProMetabolism în cărțile mele¹⁷.

Referințe