Postul cu apă, cea mai proastă opțiune pentru sănătate

Pe lângă multe abordări ușchite pe care oamenii le au pentru sănătate, avem una drastică: postul cu apă. Probabil din cauza aurei mistice pe care o are, bazată în special pe texte spirituale sau religioase, postul cu apă este deseori văzut ca o variantă miraculoasă de a-i oferi corpului un nou început, o puritate angelică, o resetare. Ți se cere doar să reziști tentației de a mânca. Dacă o faci, la sfârșit vei primi premiul cel mare de la Dumnezeu, Univers, providență, „magia funcționării organismului” și alte entități în care mai crezi.

Cei care mă urmăresc de mult timp știu că ProMetabolismul este împotriva restricționării calorice de orice fel. Postul nu este altceva decât maximul restricționării caloriilor și a micronutrienților. Corpul primește doar o urmă de minerale prezente în apa consumată.

Cei care mă urmăresc de și mai mult timp știu că am o experiență îndelungată cu posturile cu apă și chiar cu posturile uscate. Am ținut nenumărate posturi în perioada vegană (acum peste 10 ani). Cel mai lung a fost unul de 23 de zile, dintre care 7 au fost uscate (deci și fără apă). Dar am mai avut mai multe de 7 zile și câteva uscate de 3 sau 5 zile. Astfel, acest articol se bazează și pe experiență, nu doar pe teoria pe care o știu acum.

Ce se întâmplă în timpul unui post?

Primele zile

Un adult are în ficat și în mușchi în jur de 400 până la 500 g de glicogen, iar fiecare gram de glicogen ține legat aproximativ 3 g de apă. Când aportul de carbohidrați ajunge la zero, rezerva de glicogen aproape că se golește în câteva zile și apa pleacă odată cu ea, plus sodiul și apa eliminate de rinichi când insulina scade. Rezultă o scădere rapidă în greutate, din care doar o parte neînsemnată este țesut adipos (Bilsborough 2003)¹.

Catabolism masiv

Chiar dacă glicogenul rămâne la un nivel minim, de siguranță, creierul și globulele roșii continuă să ceară glucoză. Corpul trebuie să o fabrice, iar materia primă principală o constituie aminoacizii din proteina corpului, adică din mușchi și organe (Cahill 2006)². Corpul se dezintegrează pentru a menține supraviețuirea organelor care depind de glucoză. Este un proces numit gluconeogeneză.

La adulți supraponderali care au ținut post exclusiv cu apă timp de 14 zile (valoare mediană), 74% din greutatea pierdută era masă slabă, adică mușchi și țesut de organ (Gabriel 2025)³.

Pentru a susține gluconeogeneza, corpul ține permanent hormonii de stres la un nivel ridicat. Cortizolul crește măsurabil în restricția calorică (Tomiyama 2010)⁴, iar cortizolul este exact hormonul care descompune proteina musculară pentru a livra substrat gluconeogenezei. Adrenalina menține glicemia și tensiunea.

Senzația de energie și de limpezime din timpul postului vine de aici: hormonii de stres țin glicemia sus, iar sistemul digestiv are pauză. Este un mecanism evolutiv care îți oferă o fereastră în care mai poți întreprinde ceva pentru a găsi hrană. ACUM!

Metabolismul scade și rămâne așa multă vreme după post

Vagenakis și colegii au măsurat hormonii tiroidieni la voluntari obezi pe parcursul unei privări totale de calorii: T3 scade puternic, iar T3 revers (rT3, forma inactivă) crește în aceeași proporție⁵. Spaulding și colegii au pus cifre pe același fenomen: postul total a produs o scădere de 53% a T3 seric, însoțită de o creștere de 58% a rT3⁶.

T3 stabilește cu ce viteză arde fiecare celulă, așa că rata metabolică de repaus coboară odată cu el. Aceasta este adaptarea la foamete. Corpul încearcă să limiteze pierderile.

Cât ține? Fothergill și colegii au reevaluat la 6 ani participanții emisiunii „The Biggest Loser”, care slăbiseră în medie 58,3 kg prin restricție calorică severă plus efort fizic extrem. Recâștigaseră 41,0 kg, iar rata metabolică de repaus le rămăsese cu 704 kcal pe zi sub valoarea inițială⁷. Greutatea se întorsese, metabolismul nu. Intervenția a conținut și restricție, și efort, deci studiul nu le poate separa, dar direcția este clară și reprodusă.

Grăsimea corporală mobilizată vine cu alte probleme

Când insulina scade și hormonii de stres cresc, lipaza sensibilă la hormoni desface trigliceridele stocate și trimite acizii grași liberi în sânge, într-un ritm proporțional cu deficitul caloric (Duncan 2007)⁸. Într-un post total, deficitul este maxim.

Problema este compoziția materialului eliberat. Țesutul adipos reflectă ce ai mâncat în anii dinainte. La adulții americani, acidul linoleic (grăsimea polinesaturată din uleiurile de floarea-soarelui, soia, porumb) a urcat de la aproximativ 9% din grăsimea stocată în anii 1960 la aproximativ 21% în 2008 (Guyenet 2015)⁹. Europa a mers în aceeași direcție: în Franța, între 1970 și 2000, aportul zilnic din uleiuri de semințe s-a triplat, restul dietei rămânând aproape neschimbat¹⁰. În România, consumul de uleiuri vegetale este aproape similar cu cel din SUA¹⁰.

În grăsimile corporale sunt stocate toate toxinele pe care ficatul nu a reușit să le elimine de-a lungul anilor. Atunci când ții post pentru a fi sănătos, în mod ironic, abordezi cea mai oribilă dietă posibilă, adică una zero-carb, plină de grăsimi polinesaturate și de toxine.

Acțiunea acizilor grași odată ce ajung în circulație:

Blochează arderea glucozei. Randle a descris încă din 1963 că acizii grași liberi inhibă oxidarea glucozei în celulă¹¹. Cu cât mobilizezi mai multă grăsime, cu atât celula devine mai incapabilă să folosească glucoza. Rezistența la insulină se agravează structural chiar în timp ce cântarul coboară.

Otrăvesc mitocondria. Navina și colegii au testat separat acizii grași saturați și nesaturați pe celule și pe mitocondrii izolate. Cei nesaturați inhibă complexele I și V ale lanțului respirator, eliberează calciu intracelular și împing celula în necroză. Cei saturați nu produc niciunul dintre aceste efecte. La șoareci obezi cu pancreatită, blocarea lipolizei a prevenit creșterea acizilor grași nesaturați în ser și, odată cu ea, necroza pancreatică și leziunile renale și pulmonare¹².

Se oxidează. Acidul linoleic are legături duble care îl fac de ordine de mărime mai ușor de peroxidat decât grăsimile saturate. Ma și colegii au comparat direct acizii grași pe ficat și pe limfocite: acidul linoleic a produs disfuncție mitocondrială și specii reactive de oxigen, iar acidul palmitic, stearic (saturate) și oleic (mononesaturat) nu au reprodus daunele¹³.

Ideea detoxifierii din timpul unui post cu apă este ridicolă. Ce te face să crezi că ficatul, cel responsabil cu acest proces, va reuși în lipsa combustibilului său principal (glicogenul) să rezolve dintr-odată tot ce n-a rezolvat pe parcursul anilor? În ficatul gras, aproximativ 59% din trigliceridele hepatice provin din acizii grași eliberați de țesutul adipos (Donnelly 2005)¹⁴. O ecografie care arată mai puțină grăsime hepatică arată ce anume s-a mișcat, nu că ficatul și-a recăpătat capacitatea de a arde. Acei acizi grași circulă acum pe undeva prin organism, producând alte daune.

Ce se întâmplă după post

După postul cu apă urmează o lungă perioadă de recuperare a metabolismului și a mușchilor, însă durata depinde de dieta abordată și de cât de mult este ajutat corpul.

În același studiu, Spaulding și colegii au comparat la aceiași subiecți diete hipocalorice cu conținut variabil de carbohidrați. Dieta fără carbohidrați a produs o scădere de 47% a T3, aproape la fel de mare ca în cazul postului cu apă. Dieta cu cel puțin 50 g de carbohidrați pe zi nu a schimbat semnificativ nici T3, nici rT3⁶. Carbohidrații, nu numărul de calorii, repornesc producția de T3.

Totuși, corpul se întoarce la mâncarea normală cu o ardere mai mică decât înainte de post și cu mai puțin mușchi pe care să ardă. Greutatea revine, și revine întotdeauna, și revine mai mult ca grăsime. Orice culturist știe cât de greu se pune masă musculară.

„Dar Iisus și Moise au postit”

Posturile lor, așa cum sunt înțelese acum, după cine știe câte rânduri de traduceri, au fost uscate: fără mâncare și fără apă, în locuri foarte aride. Omenește nu este posibil.

Regulile evreiești despre post erau stricte și protectoare. Nimeni nu avea voie să postească de Șabat, cu excepția Zilei Ispășirii. Rabinii nu aveau voie să postească până la epuizare. Nimeni nu avea voie să-și pună corpul în pericol de moarte, pentru că viața era considerată un bun încredințat de Dumnezeu, nu proprietatea omului. Cele mai multe posturi se terminau la apariția stelelor, ca în islam, cu o masă ușoară. În interpretările moderne, un rabin, un profesor sau cineva dintr-un serviciu esențial nu are voie să postească, tocmai pentru a fi în formă oricând.

Ce alternative sunt?

Și totuși, de ce are postul cu apă o asemenea faimă de vindecare? Articolul meu mai vechi despre postul lung pe care l-am ținut era unul dintre cele mai populare de pe vechiul site. Chiar dacă ulterior am pus o mențiune mare la început în care am declarat că NU mai susțin așa ceva și că las articolul doar pentru factorul istoric, tot primeam o grămadă de întrebări despre cum să ții un post. Până la urmă am eliminat articolul.

Așadar, postul cu apă este foarte popular. Are o aură mistică, iar lumea alege credința oarbă că îi va rezolva toate problemele fizice. Este foarte tentant să te autopăcălești astfel.

„Rezultatele bune” și starea plăcută din timpul unui post cu apă sunt experimentate de către cei ale căror sisteme de stres încă mai fac față. Cu mult cortizol și adrenalină și fără costul digestiei, oamenii se simt bine în timpul unui post: mai ușori, mai agili, cu mintea mai ascuțită. După 2-3 zile trece și senzația acută de foame, după vreo 5 zile trece și obișnuința de a mânca. Poate pentru oameni tineri merge, dar nu fără costuri.

După un post prelungit cu apă, musculatura pierdută trebuie refăcută și metabolismul readus la nivelul inițial. Asta durează, iar în acest timp, ficatul și alte organe-cheie, după ce au fost asaltate de grăsimi polinesaturate și alte materiale toxice zile întregi, acum trebuie să facă față și celor din alimentație, pentru că nu toți își schimbă dieta după un post cu apă.

Fiziologic și statistic vorbind, sănătatea NU poate fi mai bună după un post cu apă, ci în mai toate cazurile este mai proastă și cu efecte pe termen lung.

Alternativa ProMetabolism, construită pe cele 8 principii nutriționale¹⁵, este să-i dai organismului calorii suficiente, în special din carbohidrați simpli, să ai o dietă cu alimente bogate caloric și nutrițional, și ușor digerabile.

Să-i dai corpului tot de ce are nevoie pentru a funcționa optim. Ce concept „bizar”, nu-i așa?

În general, oamenii care se gândesc că un post cu apă ar fi bun și apoi se simt chiar mai bine în timpul lui sunt cei cu o dietă atât de proastă, încât corpul se bucură de o pauză. Însă tai toate alimentele atunci când nu știi de fapt ce să faci. Nu știi cu ce-ar trebui să hrănești corpul.

Așa se explică de ce în perioada raw veganismului am fost tentat și am făcut atât de multe posturi. Unele alimente pe care le consumam în cantitate mare (legume, semințe și nuci) sunt de multe ori un dezastru pentru sistemul digestiv. Firește că organismul se bucura să ia o pauză de la ele. Aveam 37-42 de ani, deci eram relativ tânăr și corpul rezista acestor încercări grele. Încearcă să faci posturi cu apă după 55 de ani, pe un fond de organism slăbit și cu diverse probleme medicale, și chiar îți pui viața în pericol.

Orice vârstă ai avea, obiectivul tău este același: menținerea masei musculare și menținerea metabolismului la cote înalte, respectiv toate celulele din organism să fie hrănite bine în fiecare minut. Poți realiza asta doar printr-un stil de viață ProMetabolism¹⁶, și poți sabota totul cu diete ușchite la modă, cu restricții de calorii și carbohidrați, cu posturi intermitente, cu posturi cu apă sau uscate.

Referințe