Nu suntem toți la fel

„Nu suntem toți la fel”. „Fiecare organism e diferit”. „Acest principiu nu se potrivește pentru toată lumea”. „Ce merge la un bărbat de 30, nu merge la o femeie de 50”. „Unii pot mânca orice fără să se îngrașe, eu mă îngraș și mă balonez de la un măr”. „Unii pot consuma carbohidrați, eu nu pot și mă simt mult mai bine pe low carb”.

De multe ori mă agasează această atitudine și uneori răspund tăios. Îmi cer scuze. Nu mă deranjează pentru că enunțurile nu ar fi adevărate, ci pentru că știu raționamentul din spatele lor și pentru că le-am auzit de mii de ori până acum (fără exagerare).

Oamenii care le formulează cred că situația în care sunt este individuală și finală. Cu alte cuvinte, ei sunt cumva diferiți de ceilalți, ceea ce-i face să aibă nevoie de un plan unic, personalizat, doar pentru ei. Corpul lor ar funcționa altfel decât al altora, iar un stil alimentar generalizat, cum este ProMetabolismul, NU li se potrivește. Alții înaintează explicații aparent științifice, cum ar fi „genele” care îi fac diferiți sau că anumite particularități ale corpului, sexului sau vârstei îi fac să aibă nevoie de un regim personalizat.

Tocmai pe asta se bazează multe abordări din mainstream și în special din lumea medicală. „Gâdilarea” individului în credința lui că este diferit și că are nevoie de un regim special, care include nu doar un stil alimentar anume (și de obicei foarte restrictiv), ci și un plan de medicație.

Astfel, când respectivul individ scrollează pe net și dă de unul care mănâncă pe săturate, din carbohidrați simpli, căruia nu-i e teamă de grăsimi saturate, ci mai degrabă de alea polinesaturate, care consumă multe lactate și fructe pe care le mai și combină, acesta simte nevoia să intervină să spună că „nu toți suntem la fel” și că la el/ea n-ar merge așa ceva.

Desigur că nu ar merge! Problema este credința că situația este individuală și finală. Apoi, dacă ar fi așa, de ce să mai scriu atâtea cărți prin care arăt cum funcționează metabolismul și cum ți-ai băgat atâtea bețe în roate încât ai ajuns la un moment dat să te balonezi și să-ți crească glicemia de la un măr.

Ca să nu vorbesc doar generalizat, aș putea să dau un exemplu simplu care ține de ciclul Randle. Pe dieta mainstream, oamenii mănâncă mult prea multă grăsime și o mare parte din ea este polinesaturată. Aceasta produce diverse probleme în organism prin care metabolismul zaharurilor devine defectuos, ducând la rezistență la insulină și apoi diabet de tip 2.¹ În mod intuitiv, oamenii care nu știu biochimie cred că problema vine de la prea mult zahăr.

Ce fac? Taie și mai mult carbohidrații în general și zahărul în particular. Ce se întâmplă atunci? Problema se adâncește și mai tare pentru că acele calorii din carbohidrați trebuie compensate cu ceva, iar acea compensare vine din „sănătoasele grăsimi vegetale”. Ciclul Randle ne spune că organismul va deveni tot mai incapabil să ardă carbohidrați.² Problema se va adânci. Oamenii vor spune pe bună dreptate că la ei nu merge să mănânce atâtea fructe și zahăr.

Doar că problema este reversibilă, nu este bătută în cuie, și cu asta se ocupă articolele, cărțile³ și programele⁴. Cu educarea oamenilor despre cum funcționează metabolismul și despre ce greșeli au făcut pe parcursul anilor, de au ajuns într-o situație precară acum.

Dacă credeți că problemele pe care singuri vi le-ați creat sunt de fapt o particularitate a voastră, că așa este corpul vostru, diferit față de al altora și că aveți nevoie de un regim special, care „nu funcționează la alții”, atunci e ok, mergeți mai departe și căutați tratamente și remedii speciale. ProMetabolismul n-are cum să vă ajute!

Pe de altă parte, nu neg că ar exista predispoziții genetice pe care ar trebui să le iei în considerare. Și eu mi-am analizat genomul și am câteva particularități de care trebuie să țin cont. Țin de polimorfisme foarte bine studiate și pentru care există literatură extinsă. De cele mai multe ori, cei care folosesc „scuza genelor” nici măcar nu au habar dacă au așa ceva. E doar o credință că genele lor îi predispun la anumite probleme, în timp ce pe alții nu.

În încheiere, NU doresc ca acest articol să fie o izgonire și o blamare a celor care cred că sunt speciali și au nevoie de un regim special. Încerc doar să-i conving că majoritatea problemelor pot fi remediate pentru a ajunge la un stil de viață ProMetabolism, în care mănânci pe săturate, după apetit, fără să numeri calorii, în care corpul e cald și digestia e „de fier”, gândirea este ascuțită, iar ceața mentală inexistentă. Dacă această tranziție nu e posibilă, la ce bun ar fi să mai căutați răspunsuri pe un grup care se numește ProMetabolism?

Referințe