Mușchii înțepenesc pentru că relaxarea lor costă energie

Ați observat că oamenii în vârstă au deseori mușchii rigizi? Atunci când ar trebui să fie complet moi, de fapt par puțin încordați și tari în permanență. Se mai întâmplă și la oameni tineri, după ce au făcut un efort serios.

Analogia pe care prefer să o fac pentru a explica funcționarea mușchiului este cea cu catapulta. Efortul este să pregătești catapulta pentru a trage. Partea mai ușoară este să o declanșezi.

Ceva similar se întâmplă și în mușchi, care are nevoie de ATP, moneda energetică a celulei, pentru a fi armat, respectiv pus în poziția de a declanșa încordarea. Acea parte de încordare este mai mult un impuls nervos, bazat pe relaxarea care s-a desfășurat înainte.

Organismul trebuie să aibă un metabolism bun, suficient glicogen, dar și mineralele și vitaminele necesare. Dacă nu are tot ce-i trebuie la dispoziție, atunci relaxarea nu este făcută până la capăt, iar mușchiul devine rigid.

De aici acea senzație de înțepenire pe care o avem odată cu înaintarea în vârstă: gâtul nu se mai întoarce, ne ridicăm greu de pe scaun, mișcări care ni se păreau ușoare devin grele.

Am mai discutat despre importanța carbohidraților; în acest articol voi trata un alt aspect esențial: calciul.

Calciul comandă încordarea unui mușchi. La fiecare contracție, calciul crește brusc în interiorul celulei. Pentru a se relaxa, celula trebuie să dea acel calciu înapoi, repede, cu o pompă care merge pe energie. În inimă și în mușchii posturali, cei care ne țin drepți, pompa aceasta se numește SERCA2, iar peste ea stă un fel de frână numită fosfolamban¹². Cât timp pompa lucrează bine, calciul e tras imediat la o parte și mușchiul se moaie.

Când pompa funcționează prost, calciul rămâne înăuntru. Iar dacă rămâne calciu, mușchiul stă pe jumătate contractat tot timpul. Nici strâns de tot, nici relaxat de tot. E un mușchi care nu se mai odihnește niciodată. Asta se simte ca rigiditate, ca încetineală, ca durere la efort care nu se duce¹.

Pompa este pornită de hormonul tiroidian

Hormonul tiroidian activ, T3, crește numărul de pompe SERCA2 și slăbește frâna, fosfolambanul²³. Cu cât mai mult T3 funcțional, cu atât celula trage calciul afară mai repede după fiecare contracție, și cu atât relaxarea mușchiului este mai aproape de maxim. Acesta nu este un mecanism exotic: e cardiologie de manual⁴. Când tiroida lucrează slab, calciul iese mai lent, iar inima, cel mai important mușchi, rămâne mult timp în acea stare de contracție pe jumătate, înțepenită și umflată, incapabilă fie să se relaxeze complet, fie să se contracte complet⁴.

Acest aspect al problemelor de relaxare-contracție este utilizat chiar pentru a evalua hipotiroidismul. La cei cu un metabolism scăzut, dacă medicul lovește tendonul lui Ahile cu ciocănelul, mușchiul se contractă normal, dar se relaxează vizibil mai lent, ca și cum ar coborî cu frână⁵. Contracția e bună. Relaxarea e cea care întârzie. Exact la ce ne-am aștepta dacă pompa de calciu merge la ralanti.

Nu este doar o problemă funcțională, dar și una de disconfort. Lochmüller și colegii au descris la hipotiroidieni o durere musculară la efort⁶. De asemenea, tiroida ineficientă lasă celulele să rețină sodiu și apă, așa că țesuturile se umflă¹. Este umflătura caracteristică hipotiroidismului, fața și mâinile buhăite⁷. Deci rigiditatea și „umflarea” nu sunt neapărat dovada că trupul e bătrân. Pot fi dovada că celulei îi lipsește semnalul tiroidian, cel care-i comandă să dea calciul și apa afară.

Mecanismul T3 descris până acum, cel care pornește pompa de calciu, este foarte solid, fiziologie acceptată⁴. În schimb, ideea mai largă că „îmbătrânirea este calciu adunat în celule” este un mod util de a privi lucrurile, o teorie, pe lângă multe altele. Dereglarea calciului este unul dintre motoarele uzurii, nu singurul⁸. Nu există studii mari care să demonstreze că administrarea de T3 topește peste noapte rigiditatea și vârsta¹. T3 este doar o piesă din puzzle, însă una importantă. Mecanismul există și e bine descris. Tocmai de aceea el e un motiv în plus să vă ocupați serios de tiroidă prin felul în care trăiți și mâncați, nu să căutați doar o scurtătură. Stilul de viață ProMetabolism încearcă să acopere o mare parte din aspectele necesare unui metabolism bun⁹.

Corpul are și o frână naturală împotriva calciului: progesteronul

Mai e o piesă care leagă totul. Progesteronul nu e doar un hormon al sarcinii. El este, după cum îl descria Ray Peat, stabilizatorul general al celulei: scade calciul în exces din interior, calmează excitația și susține tocmai tiroida și respirația celulară¹⁰.

Problema e că sub stres, corpul epuizează materia primă din care s-ar fabrica progesteronul și o trimite spre hormonii de stres¹⁰. Stresul cronic scade deci progesteronul protector. Iar pe partea cealaltă stă estrogenul, care împinge calciul în direcția greșită.

Femeile cred că odată cu vârsta, mai ales la menopauză, estrogenul dispare. Nu dispare. Ovarele se opresc, dar estrogenul continuă să fie fabricat în alte țesuturi, mai ales în grăsimea corporală, prin enzima aromatază. Femeile postmenopauză cu mai multă grăsime au estrogen măsurabil mai mare decât cele slabe¹¹. Estrogenul din analize înșală. Măsurați direct în țesutul gras, estrogenii au apărut mult mai concentrați decât în sânge: estrona de opt până la unsprezece ori, estradiolul de circa trei ori¹². O analiză „normală” nu înseamnă deloc țesuturi ferite de estrogen¹².

Așa că, la multe femei, problema reală nu e lipsa de estrogen, ci raportul prost dintre progesteron și estrogen¹³. Progesteronul prăbușit lasă calciul să se adune. Iar asta se potrivește exact cu mușchiul care nu se mai relaxează.

Ce puteți face

Dacă rigiditatea, încetineala și senzația de „uzură” vă sună cunoscut, nu dați vina pe bătrânețe. Oricând se pot lua măsuri pentru a ameliora măcar în parte problema. Nu începeți cu antiinflamatoare și nici cu hormoni luați la întâmplare. Începeți de la rădăcină, cu întrebarea: am o dietă care-mi susține metabolismul? Dieta e importantă pentru că mâncăm în fiecare zi și de mai multe ori. Mâncarea afectează organismul în permanență. Susțineți tiroida prin felul în care mâncați, în loc să o sabotați: mese regulate, suficienți carbohidrați simpli și proteine de calitate, ca metabolismul să aibă energia necesară pompelor care scot calciul.

Mai departe, ați putea verifica, prin temperatură și puls, dacă metabolismul funcționează, iar apoi, pentru precizie, puteți încerca anumite analize importante de sânge. Aceste detalii sunt explicate în cartea 8 Principii Nutriționale¹⁴ și în toate Programele ProMetabolism¹⁵.

Suplimentarea cu vitamine și minerale poate întregi o dietă deja optimizată, iar experimentarea cu hormoni (progesteron, pregnenolonă, T3/T4) ar trebui să vină ca o scurtătură pentru a scoate corpul dintr-un anumit impas, dar atenție, este o scurtătură delicată.

Bătrânețea nu înțepenește mușchii peste noapte. O celulă care nu poate da calciul afară, da.

Referințe