Fluorura din apă sau din ceai îți încetinește metabolismul

Despre fluorul din apă s-a tot vorbit, mai ales în mod conspiraționist. Puțini din România știau că articolele despre fluorul din apa de la robinet sunt relevante pentru alte țări. În România NU fluorurăm apa. Ar fi fost o problemă, pentru că 38% dintre români beau apă de la robinet.

Însă NU sări peste acest articol pentru că dacă bei ceai ieftin și de proastă calitate, este ca și cum ai bea apă fluorurată. Iar acel fluor chiar are efecte asupra metabolismului, altele decât „calcifierea glandei pineale”. De asemenea, mulți români din diaspora trăiesc în țări care își fluorurează apa: Irlanda (~70%, singura țară europeană cu fluorurare obligatorie), SUA (~64%), Canada (~44%) și Marea Britanie (~10%, doar în anumite regiuni din Anglia). În Italia și Germania, apa de regulă NU e fluorurată.

Poate că ideea de a pune fluor în apă a fost bună la vremea ei. Scopul era să protejeze dinții: fluorul întărește smalțul și pune piedică bacteriilor care provoacă cariile. Dar orice astfel de măsură poate avea și un revers al monedei. Dincolo de o anumită doză, fluorul blochează pompa prin care iodul intră în tiroidă. Iar o tiroidă care nu mai poate capta iodul, mai ales când aportul de iod e deja mic, duce la un metabolism mai lent, mâini și picioare reci, oboseală și apoi o multitudine de afecțiuni ce țin de metabolism.

Atunci când autoritățile îți pun în apă ceva care-ți încetinește metabolismul, deci te face literalmente mai prost și cu probleme de sănătate, te poți gândi la conspirații. Nu despre astfel de speculații doresc să discut, ci despre chestiuni concrete.

Cum frânează fluorul tiroida

Galletti și Joyet au arătat încă din 1958 că între 5 și 10 mg de fluorură de sodiu pe zi (adică în jur de 2,3-4,5 mg de ion fluorură) scădeau captarea de iod în tiroidă și coborau rata metabolică bazală. Era folosit ca tratament, tocmai pentru că oprea o glandă prea activă.¹

Pompa pe care o blochează se numește simporterul sodiu-iodură, NIS pe scurt, transportorul care duce iodul din sânge în glandă. Fără iod care intră, glanda nu mai are materia primă pentru a fabrica hormoni tiroidieni. Waugh a trecut în revistă în 2019 mai multe mecanisme moleculare prin care fluorul reduce activitatea acestei pompe.²

În iulie 2025, EFSA, autoritatea europeană pentru siguranța alimentară, a stabilit un aport zilnic sigur de fluor de 3,3 mg pe zi pentru un adult, tocmai ca să ne protejeze de riscurile pentru dezvoltarea neurologică, și implicit pentru tiroidă și oase.³ Priviți cele două cifre una lângă alta: limita protectivă de 3,3 mg stă chiar în interiorul dozei care frâna glanda.

Ceaiurile problemă

Ceaiul pe care îl beau cei mai mulți români NU e o problemă. O mare parte din piața românească e ceai de fructe și de plante (Fares, Aromfruct, Belin, Plafar, Vedda), iar infuziile de plante și fructe nu au aproape deloc fluor, în jur de 0,02-0,09 mg/L, de vreo 50 de ori mai puțin decât ceaiul negru, de exemplu.⁴

Ceaiul negru este însă o problemă, și la fel ceaiul verde. Planta de ceai, Camellia sinensis, este o plantă care acumulează fluor în exces, îl trage din sol și îl strânge în frunze. Cheia e vârsta frunzei: frunzele bătrâne, mature, rețin mult mai mult fluor decât mugurii tineri. De aceea ceaiul verde nu te scapă de problemă, e aceeași plantă și are cam tot atâta fluor cât cel negru (ceaiul negru în medie 2,65 mg/L, pliculețele cam dublu față de frunza întreagă). Singurul ceva mai blând este ceaiul alb, făcut din mugurii cei mai tineri, adică tocmai frunzele care au adunat cel mai puțin fluor, dar și el rămâne mult peste un ceai de plante.⁵ Iar frunzele bătrâne ajung exact în formatele cele mai ieftine: pliculețe, praf și fărâme de frunză. Cu cât ceaiul e mai mărunt (pliculețe, praf), cu atât are mai mult fluor.

Ceaiul turcesc, în cifre

Ceaiul negru ieftin vândut la noi e în bună parte turcesc (Çaykur, cu mărcile Filiz, Rize și Kamelya, plus Doğuş). Ceaiul negru preparat (mostre din Turcia, Sri Lanka, India și Kenya) scoate între 0,57 și 3,72 mg de fluor pe litru, cu probele turcești ieșind cel mai sus.⁴ Frunza uscată are în medie 156 mg/kg, iar „praful” de gradul 7, cel care umple pliculețele ieftine, ajunge la 269-289 mg/kg.⁶⁷

Turcii îl prepară lung și tare, în ceainicul dublu, și beau multe pahare pe zi. Un litru pe zi livrează între 1 și 3 mg de fluor, adică 30-90% din limita EFSA pentru un adult, numai din ceai.⁷ Pliculețele ieftine din supermarketurile britanice testează și mai sus, între 3 și 7 mg/L; un litru din acela acoperă 90-210% din limita zilnică.⁸

Putem face o paralelă cu apa fluorurată din unele țări astfel: dacă bei două-trei căni de ceai negru ieftin, primești cam tot atâta fluor cât ai primi consumând apă cu fluor de la robinet (0,7 mg/L). Cu alte cuvinte, ceea ce americanul, englezul sau irlandezul ia din paharul cu apă, noi am lua din cana de ceai. Pentru un băutor serios de ceai negru, ceaiul singur poate atinge plafonul de 3,3 mg pe care EFSA l-a tras ca să protejeze tiroida.

Există chiar cazuri documentate de fluoroză osoasă din ceai obișnuit, nu exotic: o femeie care a băut zilnic vreo 7 litri de ceai instant, ani la rând, în jur de 44 mg de fluor pe zi, descrisă de Whyte în 2008,⁹ și o britanică din 2011 cu consum excesiv de ceai și de pastă de dinți.¹⁰ În Iran, unde se bea mult ceai negru, un model bazat pe cinci seturi de date, la un consum presupus de 2 litri pe zi, a arătat că bărbații depășeau pragul de risc pentru fluor într-unul dintre seturi, numai din ceai.¹¹ Sunt cazuri extreme, dar reale, și arată că ceaiul obișnuit, nu doar cărămida de ceai presat, poate ajunge acolo.

Din păcate, nu există măsurători publicate ale fluorului din ceaiul vândut pe piața din România. Cifrele de mai sus sunt din Turcia, Marea Britanie și rapoartele europene. Le folosesc pentru că ceaiul Çaykur vândut la noi este chiar ceaiul de Rize măsurat în acele studii, aceeași frunză, aceeași origine.

În imagine este un ceai Rize pe care mi l-am făcut acum vreo 3 ani în Turcia. Aveau acele vase duble specifice și am zis că dacă tot sunt în Turcia și am tot în casă (ceai și ustensile), hai să-mi fac și eu ca turcii. Asta a fost o singură dată pentru că știam deja informația despre fluorul din ceaiul turcesc. V-am mai povestit în alte dăți cum la o criză din anii 80, guvernul a renunțat la importul de cafea și de atunci populația a trecut complet de la consumul de cafea la cel de ceai și n-a mai revenit niciodată după criză. Astfel, de unde eu mă așteptam să găsesc la fiecare colț de stradă cafea la nisip, am constatat cu mare dezamăgire că de fapt e foarte dificil să găsești cafea în Turcia. Asta probabil are consecințe asupra populației. Turcia are un mare procentaj de diabetici, ceea ce pentru mine este un marker al unui metabolism praf.

Ce putem face

Am dorit să scriu acest articol pentru a arăta că mici amănunte din stilul nostru de viață, chestii pe care le considerăm banale, cum ar fi consumul de ceai, ar putea fi nociv pe termen lung. Am făcut această cercetare acum mulți ani, când cineva mă întreba de ce nu beau ceai în loc de cafea. Din păcate, tocmai ceaiurile care conțin cafeină, adică exact cele cu care ai înlocui cafeaua, conțin fluor. Tiroida e o glandă delicată, iar fluorul e doar una dintre frânele puse pe ea. Cum o susținem cu adevărat prin alimentație am explicat pe larg în 8 Principii Nutriționale ProMetabolism.¹²

Dar, ca să nu plecați prea liniștiți consumând ceai de plante, mai am câteva informații. Cei care tocmai au trecut la ceaiul de plante ca să scape de fluor s-ar putea să fi schimbat o problemă cu alta. Ceaiurile de plante sunt infuzii concentrate de compuși fenolici, iar Ray Peat atrăgea atenția că grupul fenolic este chiar structura comună a compușilor care imită estrogenul,¹³ inclusiv fitoestrogenii din plante. Unele plante sunt fitoestrogeni documentați (feniculul și anasonul prin anetol,¹⁴ lavanda e estrogenică, cu cazuri documentate la aplicare pe piele,¹⁵ lemnul dulce e antiandrogenic¹⁶). Așadar, nu mai frânezi tiroida, dar dai un imbold efectelor estrogenului în organism.

Este o ipoteză, nu o concluzie, e o zonă încă disputată, iar datele pe oameni sunt amestecate. Dacă vă place ceaiul, aveți o reală dilemă cu el și îmi pare rău. Pe mine nu mă atrage și nu văd nimic avantajos în el. Înclin să cred că oamenii sunt mai degrabă atrași de apa fierbinte, zahărul și lămâia din el decât de ceaiul în sine.

Referințe