Diabetici scoși de pe insulină cu orez, fructe și 500 de grame de zahăr pe zi

„Ai făcut diabet din cauza zahărului, așa că îl scoți din alimentație, limitezi aportul de cereale și așa gestionezi boala mai ușor”. Este textul clasic pe care-l auzi rostogolit de la articole serioase din mainstream până la două prietene care discută la o cafea.

Ce-ar fi dacă ți-aș spune că având diabet de tip 2 sau prediabet, ar trebui dimpotrivă să crești nivelul de carbohidrați, să mănânci sute de grame de orez, să bei sucuri de fructe, să consumi fără limite zahăr alb (jumătate de kilogram pe zi dacă e nevoie), să limitezi aportul de grăsimi și proteine, și doar așa vei putea scăpa de dependența de insulină. Desigur, îmi vei spune că sunt nebun sau că glumesc.

Doar că între 1939 și 1979, în câteva clinici americane, printre care Duke University, medicii au tratat diabetici cu diete alcătuite aproape integral din carbohidrați: orez alb, fructe, suc de fructe și zahăr alb adăugat, până la 500 de grame pe zi. Glicemia pacienților a scăzut, medicii le-au retras insulina, iar la o parte dintre ei retina lezată s-a refăcut. A, și cei obezi au mai slăbit și câteva zeci de kilograme între timp¹.

Am auzit de Kempner încă din perioada mea vegană. Numele lui circula în jurul stilului alimentar 80-10-10, o dietă din aceeași familie, doar că bazată pe fructe în loc de orez. Kempner era un medic german refugiat la Duke University, care împreună cu Peschel și Schlayer a publicat în 1958 o documentație completă despre supravegherea a 100 de diabetici ținuți pe dieta bogată în carbohidrați între 3 luni și 11 ani². Glicemia a scăzut în timp ce dozele de insulină scădeau și ele, deci cifrele subestimează schimbarea. Dintre ei, 44 aveau retinopatie diabetică la intrarea în program, 30 în forma proliferativă, considerată pe atunci fără cale de întoarcere. După o observație de 22 de luni în medie, fundul de ochi s-a ameliorat la ambii ochi la 13 pacienți, la un ochi la 7, a rămas neschimbat la 15 și s-a agravat la 9.

Pacienții slăbeau, iar slăbirea este un factor care în sine ameliorează diabetul. Aceasta a fost o obiecție împotriva metodei. Poate că efectele benefice veneau doar de la slăbit. Anderson și Ward au eliminat obiecția în 1979³. Au internat 20 de bărbați slabi, dar care erau diabetici pe insulină. Le-au dat timp de aproximativ 16 zile o dietă bogată în carbohidrați și fibre, proiectată pentru a menține greutatea. Astfel, greutatea lor nu s-a modificat semnificativ, dar doza medie de insulină a coborât de la 26 la 11 unități pe zi, iar medicii au oprit insulina la 9 bărbați care luau 15-20 de unități și la doi care luau 32. Glicemia a coborât la majoritatea, pe insulină mai puțină și la aceeași greutate.

Himsworth măsurase mecanismul la oameni cu 5 ani înaintea primilor pacienți ai lui Kempner. La Londra, el a hrănit 5 bărbați pe 7 diete diferite și a cronometrat cât îi trebuie unei doze fixe de insulină să coboare glicemia⁴. Pe dieta cu 80% grăsime, insulina avea nevoie de circa 7 minute. Pe dieta cu 13% grăsime, de circa două minute, și cobora glicemia mai jos. Chiar și câteva grame de grăsime adăugate peste aceeași cantitate de carbohidrați cresc insulina necesară, iar Etapa 2 din Total ProMetabolism detaliază experimentele care măsoară asta⁵.

Dieta lui Kempner nu a mișcat însă o singură variabilă. Grăsimea a coborât la 2-3% din calorii, proteina la 20-25 de grame pe zi și sodiul la 150 de miligrame, toate în același timp. Dieta mergea la circa 2.000 de calorii pe zi⁶, iar la participanții obezi a fost coborâtă între 800 și 1.000, cu o pierdere mediană de 14,5% din greutate în 55 de zile¹. Kempner însuși punea rezultatul pe seama restricției de sodiu și de proteină. Seria din 1958 nu separă nicăieri diabetul de tip 1 de cel de tip 2. Pacienții lui stăteau într-un program rezidențial, cu supraveghere zilnică, iar cei ai lui Anderson, în spital. Nimeni nu a făcut asta singur, acasă.

Testul modern al acestei rute nu confirmă tot. Barnard și colegii au repartizat aleatoriu 99 de diabetici de tip 2 fie la o dietă vegană cu circa 10% grăsime, fie la dieta recomandată de asociația americană de diabet⁷. Hemoglobina glicozilată a scăzut cu 0,96 puncte în grupul vegan față de 0,56 în celălalt, o diferență care nu a atins pragul statistic (P=0,089), iar 43% dintre ei și-au redus medicația, față de 26%. Nimeni nu a scăpat de diabet.

Estes și Kerivan au trecut în revistă în 2014 experiența publicată a lui Kempner și au scris că pacienții ghidați lent printr-o lărgire treptată a dietei au ajuns să trăiască fără medicamente, „starea de boală fiind modificată permanent”⁸. Fraza e despre hipertensivi, nu despre diabetici, iar acei pacienți nu s-au întors la mâncarea obișnuită: au trecut într-o dietă slabă în grăsimi, în mare parte vegetariană, și au rămas acolo. Starea ține cât ține dieta.

Cercetările moderne arată limitele abordării lui Kempner. Aceasta funcționează pe timp limitat, dar apoi dieta ar trebui ajustată pentru a oferi micronutrienții și proteinele necesare. Aici dieta ProMetabolism este superioară pentru că este relativ săracă în grăsimi și bogată în carbohidrați (în mare parte simpli), dar vine și cu sursele din care celelalte componente ale unui stil alimentar sănătos pot fi obținute și așezate în puzzle.

De asemenea, în ProMetabolism sarea este importantă pentru procesele celulare și nu ar trebui limitată sub ceea ce cere gustul fiecăruia. Limitarea caloriilor este descurajată în acest stil de viață. Caloriile sunt necesare pentru a aduce metabolismul la nivelul din tinerețe și abia după aceea atenția poate fi mutată către scăderea în greutate.

Celulele diabeticului trebuie să ardă din nou glucoza, deci au nevoie de un metabolism ridicat (Principiul 1⁹) și de un flux constant de carbohidrați simpli drept combustibil (Principiul 2). Grăsimea a fost variabila care a contat în seriile de mai sus, iar ProMetabolismul cere înainte de orice scoaterea celor polinesaturate (Principiul 3). Proteina nu are însă de ce să coboare la 20 de grame pe zi, precum la Kempner: un aport suficient și de calitate rămâne obligatoriu (Principiul 4). Mecanismul prin care grăsimea blochează arderea glucozei în celulă stă în articolul despre diabetul de tip 2 ca stare metabolică reversibilă¹⁰.

Poate acum înțelegeți de ce având acces la toate aceste informații, mă deranjează teribil să aud că oamenii nu văd o altă soluție pentru diabet și slăbit în afară de a plăti o avere pe „fantasticele” medicamente GLP-1¹¹.

Referințe