
Tiroida nu uită să lucreze dacă suplimentezi cu hormoni
Nu am statistici clare, dar din percepția mea, în România există o reținere serioasă în a suplimenta cu hormoni tiroidieni, mai ales dacă sunt sintetici
Citește mai mult →Face parte din tema «Tiroida și hipotiroidismul»
Pentru a fi curios în dorința de a învăța ceva nou ai nevoie de energie, iar asta ține de un metabolism optim. Reconfigurarea circuitelor cerebrale ce stă la baza învățării și explorării duce la un consum major de ATP necesar pentru sinteza proteinelor, producția neurotransmițătorilor și remodelarea sinaptică. La polul opus, indiferența și apatia trădează un organism fără resursele necesare pentru un asemenea efort.

Știm cu toții cât de mare este curiozitatea unui copil, tocmai pentru că are un metabolism stelar. Dacă această curiozitate lipsește, poate fi un indicator al unor afecțiuni precum depresie sau alte probleme.
Pe măsură ce îmbătrânim, nivelul curiozității scade semnificativ până dispare aproape complet. Dacă începem să ne pierdem interesul pentru a învăța, să preferăm rutina și să rezistăm la orice fel de schimbare, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă, indicând probleme cu metabolismul sau sănătatea.
Se poate face o legătură directă între T3 (hormonul activ tiroidian) și curiozitate1. În general din cauza unor boli, nivelul de T3 scade, iar T3 este „pedala de accelerație a metabolismului”, coordonând în același timp plasticitatea cerebrală.
Un studiu recent de la Harvard (2024) a arătat coordonarea duală dintre creier și corp1. Autorul principal Daniel Hochbaum a declarat că „Este bine cunoscut că hormonul tiroidian modulează metabolismul, iar acum am demonstrat că modulează și comportamentele exploratorii prin acțiune directă asupra creierului”2.
Acest mecanism a evoluat tocmai pentru a ne proteja în penurie. Atunci când nu există resurse, ar fi mai bine să stai cuminte, să-ți conservi energiile și să nu explorezi. Problema este că în prezent avem suficiente resurse, doar că mediul înconjurător precar (incluzând aici dieta) ne sabotează metabolismul ceea ce scade în mod nenatural nivelul T3, iar noi confundăm situația cu îmbătrânirea așteptată și inevitabilă.
Când promovez stilul de viață ProMetabolism, mă confrunt cu un cerc vicios. Cei care ar beneficia în mod direct de principiile ProMetabolism sunt tot cei cu un metabolism scăzut, deci cu un anumit nivel de apatie și indiferență. De obicei, tot ei sunt cei care „le-au încercat deja pe toate”, de la restricții calorice, posturi și mers la sală până la diete la modă și suplimente minune. Sunt sceptici că tocmai inversul a ceea ce au încercat până acum ar putea să meargă, dar așa cum Jerry Seinfeld îi spunea lui George Costanza:
„Dacă fiecare instinct pe care l-ai avut a fost greșit, atunci opusul ar trebui să fie corect”.
Așadar, propun o provocare ProMetabolism. Bea mai multă cafea decât de obicei, ia niște B1 (vreo 100-200 mg pe zi), mănâncă zahăr sau miere (după poftă, nu după gramaj), scade nivelul de grăsime din orice mănânci (alege variante low-fat). Asta-ți va da un impuls temporar pe care să-l folosești astfel:
Citește cartea 8 Principii3 și înțelege măcar concluziile fiecărui principiu, dacă nu raționamentul. Înțelege unde ai greșit până acum în raport cu aceste principii.
Aplică treptat principiile, lent, pentru a nu-ți destabiliza organismul. Dacă ai nevoie de ajutor în aplicare, există programul Start în ProMetabolism4. Start poate fi continuat cu programul Total5 (recomandabil pentru avansați).
Măsura inițială va crește suficient metabolismul pentru a studia ideile ProMetabolism. Aceste idei vor duce la o treaptă superioară a metabolismului, care la rândul său va stimula și mai tare curiozitatea pentru a intra mai adânc în concepte, iar asta va crește mai mult metabolismul și tot așa…
Hochbaum DR, et al., Sabatini BL (2024) — Thyroid hormone remodels cortex to coordinate body-wide metabolism and exploration. Cell 187(20):5679-5697.e23 | PMID 39178853 https://doi.org/10.1016/j.cell.2024.07.041 ↩︎ ↩︎
ScienceDaily / Harvard Medical School (2024) — How thyroid hormone fuels the drive to explore | https://www.sciencedaily.com/releases/2024/08/240822125859.htm ↩︎
8 Principii Nutriționale ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu | 8principii.com | https://8principii.com/8-principii-nutritionale-prometabolism/ ↩︎
Start în ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu | 8principii.com | https://8principii.com/start-in-prometabolism/ ↩︎
Total ProMetabolism — Adrian-Călin Țurcanu | 8principii.com | https://8principii.com/total-prometabolism/ ↩︎
Adrian-Călin Țurcanu
Cercetător Independent în Biochimia Nutriției
Autorul Metodei ProMetabolism

Nu am statistici clare, dar din percepția mea, în România există o reținere serioasă în a suplimenta cu hormoni tiroidieni, mai ales dacă sunt sintetici
Citește mai mult →
Intoleranța la lactoză e adesea greșit diagnosticată. Cauzele reale: hipotiroidism, SIBO, deficit de progesteron sau proteina A1. Laptele rămâne crucial.
Citește mai mult →
Contracția irisului, pulsul și temperatura reflectă rata metabolică și funcția cognitivă. Inteligența nu e fixă genetic: metabolismul o modelează.
Citește mai mult →