Sănătatea tuturor celulelor depinde de metabolismul energetic continuu . Când fluxul energetic este compromis în orice fel, apare boala și îmbătrânirea. Celulele mențin prin proteinele lor o apă structurată. Când fluxul este sabotat, apa devine dezorganizată , ceea ce duce la creșteri paradoxale ale conținutului total de apă, în timp ce hidratarea funcțională este pierdută.
Asta se întâmplă oriunde în corp, dar la nivelul cristalinului este vizibil. Cataracta reprezintă o tulburare fundamentală a energiei și apei, pe lângă o problemă de agregare proteică. Ca rezultat, transparența în cristalin este perturbată.

Insuficiența energetică declanșează o cascadă nocivă : epuizarea ATP, influxul de calciu (prin dezechilibrul sodiu/potasiu), reticularea proteinelor, eliberarea mediatorilor de inflamație (prostaglandine, oxid nitric) și tulburarea apei, ceea ce crește împrăștierea luminii ducând la opacitate.
Cristalinul este o dovadă clară că apa celulară nu este un simplu solvent pasiv, ci o structură menținută activ pentru funcția biologică. În comparație cu apa liberă, apa structurată are proprietăți fizice distincte:
punct de îngheț mai scăzut
vâscozitate mai mare
excludere selectivă (a soluților mari)
claritate optică (indice de refracție uniform)
Notă: În mainstream este folosit termenul „apă legată”. Apa structurată este un concept ce vine pe linia Ling/Pollack via Ray Peat.
Existența apei structurate este critică în livrarea nutrienților (așa poate ajunge glucoza la fibrele profunde ale cristalinului), eliminarea deșeurilor (eliminate prin același flux), fluxul electroosmotic (mișcarea direcțională a apei determinată de gradienți electrici) .
Referințe