Arsuri de piele, cancer și ulei încins în soare

Oamenii mă întreabă dacă nu mi-e teamă să mă expun la soare în miezul zilei și cum de nu mă ard. Nu soarele puternic este cel care duce la cancer de piele sau arsuri, ci compoziția biochimică la nivelul pielii. Grăsimile polinesaturate sunt combustibilul care alimentează problema.

Nu sunt creat altfel, cu alte gene. Pe o dietă standard mă ardeam și eu foarte tare la soare și foloseam tot felul de trucuri pentru a-mi reveni. Apelam cel mai des la cel cu iaurt pe piele. Însă acum, după 7 ani de ProMetabolism, timp în care mi-am eliminat aproape în totalitate grăsimile polinesaturate din rezervele corporale, chiar nu mă mai ard și nu-mi pun vreodată problema.

Dermatologia clasică tratează cancerul de piele și arsurile ca pe o problemă de fotoni: soluția e mereu mai puțin soare și mai multă cremă de protecție, iar dieta nu este considerată relevantă în context. Studiile pe animale și pe oameni spun altceva despre latura materială a reacției: la aceeași doză de ultraviolete, o piele hrănită cu grăsime saturată face aproape zero tumori, iar una hrănită cu grăsime polinesaturată face un lot întreg.

Experimentul de bază este al echipei lui Reeve (1988). Șoareci fără păr au primit diete identice caloric, care difereau doar prin tipul de grăsime, în timp ce au fost expuși la ultraviolete. Șoarecii hrăniți cu 20% grăsime saturată au fost „aproape complet protejați” față de cei cu 20% grăsime polinesaturată, la aceleași calorii și aceeași cantitate totală de grăsime.¹ Creșterea grăsimii polinesaturate de la 5% la 20% din dietă nu a schimbat susceptibilitatea la tumori: chiar și o fracție mică era suficientă ca substrat, așa că prezența grăsimii polinesaturate, nu cantitatea ei, decide dacă apar tumorile. Cantitatea decide cât de grave devin, amănunt pe care experimentul din 1996 îl arată mai jos. Iar atunci când șoarecii protejați au fost trecuți apoi pe o dietă cu grăsime polinesaturată, au apărut tumori latente. Leziunea inițială din ADN se formează și pe grăsime saturată, dar fără substrat polinesaturat nu progresează în tumoare vizibilă.

Explicația biochimică este următoarea: Grăsimile polinesaturate au duble legături care se oxidează ușor, o reacție în lanț numită peroxidare lipidică. Grăsimile saturate nu au astfel de legături și sunt practic inerte la oxidare. O membrană a pielii construită din grăsime saturată este un substrat mai puțin vulnerabil la radiație. Echipa lui Reeve (1996) a stabilit relația doză-răspuns. Severitatea cancerului creștea pe măsură ce fracția polinesaturată a grăsimii din dietă creștea, la incidența tumorilor, la numărul lor și la progresia malignă.² Același gradient bloca și supravegherea imună a pielii: dieta cu grăsimi saturate o proteja aproape complet, iar 20% grăsime polinesaturată o suprima în proporție de 57%. Astfel, celulele cu ADN-ul deja deteriorat scapă de supravegherea imună care în mod normal le-ar distruge, iar pe grăsime polinesaturată această supraveghere este cu mult mai slabă.

La oameni, două studii ale echipei lui Black converg. În 1994, 76 de pacienți cu istoric de cancer de piele au primit o dietă cu grăsime redusă (de la circa 40% la circa 21% din calorii) timp de 24 de luni. Leziunile precanceroase noi (keratozele actinice) au fost 10 în grupul de control față de 3 în grupul cu dietă (P=0,001), o reducere de aproape două treimi.³ În 1995, urmărind cancerul propriu-zis la circa 100 de pacienți, cancerele noi au scăzut semnificativ în grupul de intervenție.⁴

Studiile Black au manipulat cantitatea de grăsime, nu tipul ei. Dar pe o dietă mainstream, a tăia grăsimea totală înseamnă în același timp reducerea cantității de grăsimi polinesaturate. Din păcate nu avem studii în care să fi încercat la fel ca pe șoareci schimbarea tipului de grăsime, însă diminuarea aportului de grăsime și înlocuirea ei cu carbohidrați, așa cum s-a întâmplat în studiu, scade nivelul grăsimilor polinesaturate, mai ales că organismul uman nu este capabil să le sintetizeze singur, din exces caloric.

Arsura solară (eritemul) este de fapt o reacție inflamatorie construită din acid arahidonic, o grăsime polinesaturată, prin prostaglandine. Cu cât pielea are mai multă grăsime polinesaturată în ea, cu atât „arde” mai ușor și mai tare. Pe măsură ce rezervele se golesc, aceeași doză de soare produce mult mai puțină inflamație. Este explicația pentru situația mea de acum, după ani de zile cu aport de grăsimi polinesaturate redus spre zero.

Iar arsura nu este un accident fără urmări. Istoricul de arsuri solare se asociază constant cu un risc mai mare de cancer de piele, iar riscul de melanom crește cu fiecare arsură severă, cu bășici.⁵ Asta probabil sună intuitiv pentru toată lumea. Arsura și tumoarea au același combustibil: grăsimea polinesaturată din piele alimentează deopotrivă inflamația acută a arsurii și lanțul de peroxidare din care se naște cancerul. Faptul că nu vă mai ardeți este semnul vizibil că substratul din spatele cancerului s-a subțiat.

În articolul De ce iubesc canicula⁶ am explicat de ce, dacă este să faceți cancer în viață, este preferabil să faceți anumite tipuri de cancer de piele. În mod ironic sunteți mai câștigați și protejați decât cei care NU fac cancer de piele.

Posibilitatea de a sta fără probleme la soare este doar unul dintre avantajele renunțării la grăsimi polinesaturate în dietă și eliminarea acestora din rezervele corporale. Iar renunțarea la grăsimi polinesaturate este doar unul dintre multe alte principii ale ProMetabolismului 8 Principii Nutriționale ProMetabolism⁷. Aveți teoria în cărți, iar cei care-și doresc un plan etapizat pot încerca programele.

Referințe