În februarie 2020 mă mutam în Sri Lanka pentru o perioadă planificată de 3 luni. Detalii despre noul virus apăruseră deja la știri, dar acesta nu părea o amenințare mondială serioasă. Pandemia a izbucnit la sfârșitul lui martie. Deși cazurile din Sri Lanka se puteau număra pe degetele de la o mână, autoritățile locale au profitat de faptul că sunt pe o insulă și au închis complet țara. Eu cu prietena mea am rămas blocați acolo timp de 7 luni.

Ca de fiecare dată, au fost avantaje și dezavantaje în această situație, dar nu asta este important, ci faptul că toată această poveste pandemică mi-a produs un puternic sentiment de dezamăgire. Am crezut că știința este mult mai avansată în domeniul sănătății. Avem programe de inteligență artificială, ne gândim să ajungem pe Marte, dezvoltăm noi lumi de realitate virtuală, avem calculatoare cuantice și totuși, apare un virus periculos pentru cei bătrâni cu comorbidități, iar soluțiile noastre sunt: o cârpă pe față, verificarea temperaturii la intrarea în magazine, stări de urgență între anumite ore, închiderea completă a granițelor și seruri experimentale încă netestate suficient.

Microbiologia și ramura ei virologia sunt subiecte complexe ce nu sunt la îndemâna oricui. Omul obișnuit nu are timp să studieze această disciplină nici măcar la suprafață. Din această cauză, lumea pare să fie împărțită în două extreme. Pe de-o parte cetățenii disciplinați și tehnocrați care consideră că trebuiesc respectate recomandările specialiștilor în domeniu, mai precis ale celor care sunt în spatele deciziilor autorităților, aceștia fiind majoritatea. Pe de altă parte sunt oamenii care privesc cu suspiciune deciziile autorităților, nu le acceptă fără comentarii, încearcă să găsească variante alternative. Latura dură a acestei părți este alcătuită din cei care cred în teorii ale conspirației.

În spațiul dintre aceste două extreme, pare să fie o prăpastie, cu foarte puțini indivizi care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă, respectiv care sunt mecanismele prin care virusul acționează, care sunt comorbiditățile ce ar putea crește efectele adverse după infectare, cum acționează vaccinul, ce fel de tehnologie folosește și care pot fi implicațiile pe termen lung.

Eu sunt unul dintre acei oameni din mijloc. Nu am o pregătire în microbiologie, însă pe parcursul a 22 de ani petrecuți în școli am primit o educație suficientă pentru a studia orice domeniu, nu la nivelul profesionist, dar la un nivel la care pot înțelege noțiuni de bază, în scopul de a analiza și aplica descoperirile cercetătorii din branșă.

Am profitat de experiența acumulată în domeniul biochimiei și al nutriției, extinzându-mi cunoștințele către sistemul imunitar, încercând să aflu care-i sunt mecanismele și cum se poate apăra în fața invaziei unor agenți patogeni, în special a virusurilor. Rezultatul a fost cartea de față în care explic cât pot de simplu ce am descoperit în ultima vreme. Similar cărților mele precedente, nimic din ce afirm în această carte nu aparține imaginației mele și nici nu provine dintr-o zonă obscură a științei. Toate afirmațiile tehnice conțin referințe către studiile care le susțin.

Adrian-Călin Țurcanu
Guanajuato, Mexic, aprilie 2021